Penibilul de care nu ne pasă

 Am trecut zilele trecute prin pasajul din Piața Unirii.
 La una din ieșiri era un băiat cu o chitară în mână,așezat într-un colț.Cânta o piesă de la Guns'N Roses.
 Părea să fie relaxat,visător,ba chiar i se desprindeau trăirile din chitară.
 Observ că lumea trece pe lângă el și îl privește indignată,dezgustată.
 M-am gândit inițial că au atitudinea asta poate pentru că o consideră o pierdere de timp sau o ocupație inadecvată și care nu duce la obținerea de venituri consistente.
 De fapt,cred îl priveau așa pentru că simțeau că el este penibil.Că se înjosește cântând într-un pasaj cu o pălărie pentru mărunțiș lângă.
 Mi-a fost milă de acele fețe.De ce?Pentru că cei care îl priveau cu dispreț nu ar fi capabili să se manifeste astfel în public,să cânte,să recite sau să se pună într-o situație în care ar trebui să renunțe la €œmareția lor de oameni” și la poziția lor dreaptă și verticală în societate.Oameni care consideră imaginea,orgoliul și aprecierea celor din jur elemente esențiale din viață lor.Oameni goi .Eu le spun oameni triști.
 Penibilul e o parte integrantă a noastră,definit relativ diferit de fiecare din noi.
 Penibilul e o joacă...e o etichetă pusă de oamenii emoțional frigizi prin care transformă disprețul manifestat față de ceva într-o axiomă,un lucru general valabil și impersonal totodată.
 În concluzie,nu spune niciodată despre cineva sau ceva că este penibil.Spune doar că nu îți place.E mai sănătos.

                                                                                      madame

                                                                                       

                                                                          monsieur

                                                                         pisi

                                                                         el mariachi

 

                                                                 florica si marcela

                                                                           "ceaiul de la ora 8"...din Metro

                                                                      "must have"

                                                                           Eu  îmi  accept penibilul.Tu?

Monolog matinal

 *Afară e noapte.Văd asta stând din pat și privind spre fereastră.Dacă e noaptea,e și frig.Nu vreau să mă dau jos din pat.Mă gândesc timp de 30 de secunde la toate scuzele posibile.Ar fi vreo 2 plauzibile dar azi îmi e jenă să mint.
 Totuși aș putea să încerc să pun capul în pernă din nou,iar dacă adorm,e pur accidental,deci nu sunt vinovată de vreo minciună atunci când spun:”M-am trezit dar am adormit din nou după câteva minute”.
 Oare,aș putea să mă duc mai târziu?Da,de fapt chiar aș putea,am timp toată ziua.Dar mai tarziu trebuie să mai fac ceva.Dacă se suprapun?
 Cred că dacă măresc ritmul,îmi îndeplinesc îndatoririle astăzi.Și aș putea chiar să mai dorm o oră.
 O oră?Pentru o oră nu are rost să mă complic.Aș mai dormi cam două ore dar apoi nu mai am timp.
 Deja mă întind cu gluma.Mă ridic din pat.Mă duc la baie și mă spăl.Mă privesc în oglindă și parcă periuța de dinți îmi spune: "Arați de parcă ai fi negociat cu tine însăți trezirea”*
 And that happens every single morning.Doar că nu reușesc mereu să mă dau jos din pat după cele 10 minute pierdute cu "negocierea”.Iar în ce privește somnul:
  "Decat noaptea târziu,mai bine dimineața devreme”

 M-am născut noaptea.Noaptea scriu.Noaptea citesc.Noaptea învăț.Noaptea mănânc.Noaptea nu dorm,aparent .God bless the Internet!