Grădina sufletelor: Penibilul de care nu ne pasă

Am trecut zilele trecute prin pasajul din Piața Unirii.
La una din ieșiri era un băiat cu o chitară în mână,așezat într-un colț.Cânta o piesă de la Guns'N Roses.
Părea să fie relaxat,visător,ba chiar i se desprindeau trăirile din chitară.
Observ că lumea trece pe lângă el și îl privește indignată,dezgustată.
M-am gândit inițial că au atitudinea asta poate pentru că o consideră o pierdere de timp sau o ocupație inadecvată și care nu duce la obținerea de venituri consistente.
De fapt,cred îl priveau așa pentru că simțeau că el este penibil.Că se înjosește cântând într-un pasaj cu o pălărie pentru mărunțiș lângă.
Mi-a fost milă de acele fețe.De ce?Pentru că cei care îl priveau cu dispreț nu ar fi capabili să se manifeste astfel în public,să cânte,să recite sau să se pună într-o situație în care ar trebui să renunțe la €œmareția lor de oameni” și la poziția lor dreaptă și verticală în societate.Oameni care consideră imaginea,orgoliul și aprecierea celor din jur elemente esențiale din viață lor.Oameni goi .Eu le spun oameni triști.
Penibilul e o parte integrantă a noastră,definit relativ diferit de fiecare din noi.
Penibilul e o joacă...e o etichetă pusă de oamenii emoțional frigizi prin care transformă disprețul manifestat față de ceva într-o axiomă,un lucru general valabil și impersonal totodată.
În concluzie,nu spune niciodată despre cineva sau ceva că este penibil.Spune doar că nu îți place.E mai sănătos.

madame