Ma gandeam zilele astea ca nu cred ca este posibil omeneste sa fii ghidat toata viata de constiinta,de vocea care iti sopteste in ureche:”hehe…esti sigur ca vrei sa faci asta?”.
De ce zic ca nu e posibil?Sa privim urmatoarea situatie: la orice fapta exista ceva ce iti spune ce e drept de facut,nu neaparat de cuviinta,nu neaparat ghidat dupa unele legi ale oamenilor legate de bun simt,”ca asa se face”,”ca asa trebuie”,”ca asa e de cand lumea”,nu neaparat legat de o moralitate crestina(e bine de facut sau e rau)...ci o lege pe care ar trebui sa o aiba intiparita in timpanul mintii fiecare individ,o lege care iti sugereaza ce incalca principiile etice,ce incalca siguranta,fericirea si echilibrul celor din jur,o lege ce ar descrie pasii catre un echilibru interior si un echilibru cu tot ce te inconjoara.
Daca aceasta constiinta ne-ar ghida,am infrunta urmatoarea situatie: am face tot ceea ce credem ca nu incalca “principiul echilibrului”,in mod normal am trai in armonie cu toata lumea,fara sa judecam,fara sa ii atragem pe altii catre convingerile noastre asemenea unui ritual de hirotonisire sau de trecere la o anumita religie,fara sa trebuiasca sa dovedim nimic si ar fi o lege ce face evenimentele si oamenii sa se lege intre ei la un alt nivel…un fel de sirul lui Fibonacci de care nu ar trebui sa inveti la scoala sau facultate,ci pe care l-ai sti si simti in toata fiinta ta.
