Uneori am obiceiul de a descrie tot felul de sentmimente pe care le am prin imagini pe care le-am mai intalnit,prin tot felul de descrieri amanuntite ale obiectelor din jur.Astazi m-am gandit la bunica mea,la momentele cand spalam cu ea in cadita alba sosete:) pentru ca voiam sa fiu gospodina,de momentele cand furam ouale din cuibarul gainilor si le mancam ,negatite daca intelegeti...si cu tot cu ambalaj ,la momentele cand ma legana pe picioare si imi povestea ceva despre parintii ei si despre lunca Prutului,la clipele cand o enervam la culme si striga dupa mine "faraoanca de copchila,ei lasa ca te prind eu...nu vii tu la mancare...lasa" . S-a asternut o stare de melancolie placuta,o melancolie energica as spune care ma face sa zambesc si sa imi doresc sa fi ramas "copilul lu' bunica".
O imagine mi-a ramas in minte.Vara te toropea.Fiind campie, tot soarele iti batea in cap toata ziulica de iti venea sa te muti in pestera.Si totusi stateam cu capul in soare pentru ca mereu se intampla ceva in timpul zilei care imi trezea interesul.daca o imagine face cat o mie de cuvinte,atunci ceea ce urmeaza sunt cuvintele ce fac un colt din imaginea mea:)
