Încercam să îmi amintesc de ultima zi când am spus:”sunt studenta”.
Nu au trecut decât două.Ultima oară am spus asta în contextul :”Sunt studentă.Nu am bani”, probabil.
Îmi pare rău că nu am spus-o mai des.
Mai am o lună.Chiar mai puțin.O luna în care îi mai zăresc pe ici pe colo pe oamenii cu care am mai crescut.
Dar aș mai vrea o lună.
O lună în care să o mai întreb pe Corina la facultate dacă bem o cafea sau stăm la o vorbă.
O lună în care ascult bazaconiile lui Gabriel.
O lună în care îl sun înainte de seminar pe Vlad să îl întreb în ce sală avem.
O lună în care îl mai pot certa pe Marius că nu își face proiectele.
O lună în care îl mai insult pe Ionuț.
O lună în care mă mai pot contrazice cu Alex pe facebook.
O lună cu răbdarea lui Carmen L.
O lună cu ochelarii cu ramă neagră ai Andei.
O lună în care o să mai aud accentul Anastasiei.
O lună în care o pot vedea pe Alexandra și să am mereu același gând :”|Oare ea nu mănâncă?!”.
O lună cu ironiile fine ale lui Silviu și râsul pitit al lui Ionuț.
O da! O lună cu râsul lui Carmen pe care mi l-aș pune ringtone la telefon.
O lună în care îl văd pe Bogdan fastacindu-se la prezentările de proiecte.
O lună cu Ana care se îmbufnează dacă o strig “Ana-banana”.
O lună cu Luminița mofturoasă sau Corina serioasă.
O lună cu pisicile siameze Mădălina și Carmen D.
O lună.Sufar de melancolia unui nou final.
Pe fiecare din omuleții din enumerarea mea îi încoronez cu un zâmbet,cu o noapte albă,cu un rid din colțul ochiului,cu un fir de păr alb,cu o doză de înțelepciune,cu … o parte din mine și ceea ce sunt.Mulțumesc vouă!
