Banalul meu

 Lumina pătrunde pe geamul prăfuit.Îmi simt brațul drept cald. Refuz să mă dezbrac.Sunt prea prinsă în gânduri.Coborâm din mașină.
 Îmi duc palmele la frunte.Sudoarea caldă îmi năpădește fața.Mă șterg cu o batistă albă și îmi continui drumul.
 Meditez:Urăsc căldura sau urăsc frigul?
 Îmi răspund:Cred că nici una:vreau să-mi fie frig când îmi e cald și cald atunci când îmi e frig.E simplu!
 Spun:Mai avem mult de mers?
 O voce aspră îmi răspunde:”Mai e,mai e.Și trenul trebuie să ajungă.Hai să ne grăbim.”
 Din nou mă uit la pietre.Apoi mă uit la gardurile caselor.Mă întreb:Oare....cine a inventat gardul?
 Pauză.pe asta nu am spus-o cu voce tare și nu primesc răspuns.
 În curtea unei case văd niște gâște.Mereu mi-au fost antipatice gâștele.
 Înghit în sec și întreb: "Am luat apă?”
 Primesc un răspuns:”Nicio grijă.Hai mai repede că rămâi în urma!”
 Măresc pasul.Din depărtare zăresc și trenul.
 Îmi pun bagajul jos,pe peron.O albină îmi dă târcoale.
 Gândesc:"Poate...nu mă înțeapă azi”
 Trenul se oprește și grăbită pășesc treptele.
 Spun:”Iti mulțumesc pentru timpul acordat.Vorbim când ajung”.Simt:frustrare.
 Nici un răspuns senin.Doar "bine”.
 Mă așez pe banchetă din tren.În compartiment văd o sumedenie de bagaje.Politicos,unul din pasageri îmi face loc pentru valiză.Mă așez și privesc cu coada ochiului în jur.
 Gândesc:”Ce de fețe noi.Ei oare unde merg?”
 Tăcere.Tacticos îmi scot căștile și ipodul.E roz și l-am primit cadou.Zâmbesc.
 

Și se termină ...

Încercam să îmi amintesc  de ultima zi când am spus:”sunt studenta”.

Nu au trecut decât două.Ultima oară am spus asta în contextul :”Sunt studentă.Nu am bani”, probabil.

 

 Îmi pare rău că nu am spus-o mai des.

 

 Mai am o lună.Chiar mai puțin.O luna în care îi mai zăresc pe ici pe colo pe oamenii cu care am mai crescut.

 

 Dar aș mai vrea o lună.

 

 O lună în care să o mai întreb pe Corina la facultate dacă bem o cafea sau stăm la o vorbă.

 

 O lună în care ascult bazaconiile lui Gabriel.

 

 O lună în care îl sun înainte de seminar pe Vlad să îl întreb în ce sală avem.

 

 O lună în care îl mai pot certa pe Marius că nu își face proiectele.

 

 O lună în care îl mai insult pe Ionuț.

 

 O lună în care mă mai pot contrazice cu Alex pe facebook.

 

 O lună cu răbdarea lui Carmen L.

 

 O lună cu ochelarii cu ramă neagră ai Andei.

 

 O lună în care o să mai aud accentul Anastasiei.

 

 O lună în care o pot vedea pe Alexandra și să am mereu același gând :”|Oare ea nu mănâncă?!”.

 

 O lună cu ironiile fine ale lui Silviu și râsul pitit al lui Ionuț.

 

 O da! O lună cu râsul lui Carmen pe care mi l-aș pune ringtone la telefon.

 

 O lună în care îl văd pe Bogdan fastacindu-se la prezentările de proiecte.

 

 O lună cu Ana care se îmbufnează dacă o strig “Ana-banana”.

 

 O lună cu Luminița mofturoasă sau Corina serioasă.

 

 O lună cu pisicile siameze Mădălina și Carmen D.

 

 O lună.Sufar de melancolia unui nou final.

 

 Pe fiecare din omuleții din enumerarea mea îi încoronez cu un zâmbet,cu o noapte albă,cu un rid din colțul ochiului,cu un fir de păr alb,cu o doză de înțelepciune,cu … o parte din mine și ceea ce sunt.Mulțumesc vouă!

Penibilul de care nu ne pasă

 Am trecut zilele trecute prin pasajul din Piața Unirii.
 La una din ieșiri era un băiat cu o chitară în mână,așezat într-un colț.Cânta o piesă de la Guns'N Roses.
 Părea să fie relaxat,visător,ba chiar i se desprindeau trăirile din chitară.
 Observ că lumea trece pe lângă el și îl privește indignată,dezgustată.
 M-am gândit inițial că au atitudinea asta poate pentru că o consideră o pierdere de timp sau o ocupație inadecvată și care nu duce la obținerea de venituri consistente.
 De fapt,cred îl priveau așa pentru că simțeau că el este penibil.Că se înjosește cântând într-un pasaj cu o pălărie pentru mărunțiș lângă.
 Mi-a fost milă de acele fețe.De ce?Pentru că cei care îl priveau cu dispreț nu ar fi capabili să se manifeste astfel în public,să cânte,să recite sau să se pună într-o situație în care ar trebui să renunțe la €œmareția lor de oameni” și la poziția lor dreaptă și verticală în societate.Oameni care consideră imaginea,orgoliul și aprecierea celor din jur elemente esențiale din viață lor.Oameni goi .Eu le spun oameni triști.
 Penibilul e o parte integrantă a noastră,definit relativ diferit de fiecare din noi.
 Penibilul e o joacă...e o etichetă pusă de oamenii emoțional frigizi prin care transformă disprețul manifestat față de ceva într-o axiomă,un lucru general valabil și impersonal totodată.
 În concluzie,nu spune niciodată despre cineva sau ceva că este penibil.Spune doar că nu îți place.E mai sănătos.

                                                                                      madame

                                                                                       

                                                                          monsieur

                                                                         pisi

                                                                         el mariachi

 

                                                                 florica si marcela

                                                                           "ceaiul de la ora 8"...din Metro

                                                                      "must have"

                                                                           Eu  îmi  accept penibilul.Tu?

Monolog matinal

 *Afară e noapte.Văd asta stând din pat și privind spre fereastră.Dacă e noaptea,e și frig.Nu vreau să mă dau jos din pat.Mă gândesc timp de 30 de secunde la toate scuzele posibile.Ar fi vreo 2 plauzibile dar azi îmi e jenă să mint.
 Totuși aș putea să încerc să pun capul în pernă din nou,iar dacă adorm,e pur accidental,deci nu sunt vinovată de vreo minciună atunci când spun:”M-am trezit dar am adormit din nou după câteva minute”.
 Oare,aș putea să mă duc mai târziu?Da,de fapt chiar aș putea,am timp toată ziua.Dar mai tarziu trebuie să mai fac ceva.Dacă se suprapun?
 Cred că dacă măresc ritmul,îmi îndeplinesc îndatoririle astăzi.Și aș putea chiar să mai dorm o oră.
 O oră?Pentru o oră nu are rost să mă complic.Aș mai dormi cam două ore dar apoi nu mai am timp.
 Deja mă întind cu gluma.Mă ridic din pat.Mă duc la baie și mă spăl.Mă privesc în oglindă și parcă periuța de dinți îmi spune: "Arați de parcă ai fi negociat cu tine însăți trezirea”*
 And that happens every single morning.Doar că nu reușesc mereu să mă dau jos din pat după cele 10 minute pierdute cu "negocierea”.Iar în ce privește somnul:
  "Decat noaptea târziu,mai bine dimineața devreme”

 M-am născut noaptea.Noaptea scriu.Noaptea citesc.Noaptea învăț.Noaptea mănânc.Noaptea nu dorm,aparent .God bless the Internet!

Snobismul miscator de gretos

Ma gandeam astazi ca avem cu totii mici mofturi primordiale sau mai putin arzatoare,pe care ni le indeplinim sau raman la stadiul de dorinte…dar le avem.

As spune ca e mai fericit un om care stie exact ce ii  trebuie ca sa fie fericit si nu isi doreste nimic din ceea ce ii este inutil.Bla bla…teorie.

De fapt,majoritatea oamenilor isi doresc lucruri pe care si altii si le doresc,tocmai din cauza asta…pentru ca isi raporteaza sistemul de valori si starea de fericirea sau multumire la altii.

Pentru ca suntem fiinte  ce considera interactiunea cu membrii din aceasi specie o chestiune deosebit de importanta,ne “dam cu lumea” dar nu intotdeauna alegerile celorlalti sunt tocmai potrivite.

Mi-a ramas mica lumea

Privesc cum trece timpul.Constant,asta fac.

Am fost in mini vacanta de Paste acasa,la parinti si la bunici.Observ cum lucrurile raman in loc,parca neatinse de timp:camera mea,jucariile de plus,fantana bunicii.Raman pe loc dar totusi am senzatia ca sunt mai mici…parca au intrat la apa…sau poate doar prin ochii copilariei mele erau imense.

Mi-am amintit de o intamplare amuzanta cu o fetita din blocul unde locuiesc eu.

Astazi...

Ma uit adesea in oglinda.Ca orice femeie,banuiesc.

Si stiu ca orice defect pe care il vad…e al meu…face parte din mine asa cum o piesa reintregeste un puzzle.Sincera sa fiu,nu as schimba multe lucruri la fizicul meu.Asta nu pentru ca m-as considera aproape de perfectiune,ci dimpotriva,pentru ca imi place imperfectiunea mea.

As vrea sa raman mereu copil.Sa simt mai mult decat sa rationez si sa ma bucur cu sufletul.

Simt uneori ca imbatranesc,ca timpul mi se strecoara printre degete si fuge de mine…sau cu mine.

Ma frustreaza adesea gandul ca totul trece,circular sau poate nu…dar trece.

Ma gandeam ca mi-as dori sa fiu multe,sa fiu in multe locuri si sa fac multe lucruri.Nu as putea sa realizez nici jumatate din ele dar as vrea…

Mai presus de toate,imi doresc sa simt.Imi doresc sa privesc lumea mereu…asa cum o privesc astazi;sa ma supere aceleasi lucruri care ma supara si azi;sa visez cu ochii deschisi si sa zambesc dupa ce ma trezesc din vis.

Si astazi…si maine…si peste un an…si mereu…asta imi doresc.

                                                       La multi ani,mie!